Ma desprinsesem de trup. Orizontala. Pamantul parea departe. Negrul. Stelele imi calauzeau necontentita cautare. Eram linistit si calm, speriat de necunoscutul Infinit. Trupul meu era acum inexistent, insa capacitatea mea ma apropia de Adevar. Eram chipul si asemanarea Lui.
Aveam in fata mea pe marii Intelepti. Spiritul contopea Universul, noi toti eram doar unul, si fiecare lucra necontenit pe Santierul sau. Era o ordine perfecta, universala caci Universul este cladit pe sentimente complexe. Trairile grotesti ale omului ma faceau sa ma simt inferior celor din jur, insa nu eram. Eram cu totii egali si eram Unul.
Simteam micimea cunostintelor mele in comparatie cu tainele universale. Eram pe drumul cel bun. Perioada ce urmeaza acestei renasteri in lumea reala avea sa fie cea mai importanta, caci acum urma sa cioplesc in neantul fiintei pentru a imi castiga locul printre inaintasii mei. Orizonturile Verticale ale Universului erau infinite. Aveam de munca, insa era o munca a intelectului, si nu a trupului.
Izvorul Adevarului era departe. In lumea asta noua in care imi petreceam eternitatea, o secunda se masura in mii de ani, iar viata unui om in clipe, caci clipa trebuie traita.
Vibratiile perfecte erau in toti si-n toate, si toate se armonizau intr-o melodie continua ce ne chema la locul nostru, cand ora se facea de lucru, iar cand aceasta se sfara, tot muzica era cea care ne dadea de veste. Nu mai aveam repere, nu mai stiam ce este aia nord,sau sud, sau est sau vest, ci ne indreptat treptat catre Lumina, caci Intunericul nu se sfarseste odata cu moartea, abia atunci incepe.
Din viata mea terestra imi aminteam destule, caci totdeauna fusesem preocupat de Arta si Stiinta. Principiile eterne imi erau deci cunoscute. Si pas cu pas, impropriu spus, caci nu mai eram nici trup nici constiinta, ci numai suflet cautand sa ies la suprafata, ma indreptam catre Perfectionare.
Milioane de intrebari imi rasareau in gand...nu stiam insa cu ce sa le raspund. De ce acum, de ce nu ieri? Eram inca legat de ciclul terestru. Diferenta dintre cele doua planuri, acela pamantean si cel universal in care ma aflam, era enorma. Pamantul, guvernat de haos, isi continua menirea, si... Universul, caci nu mai este nevoie sa va explic din nou.
Purtat de gandurile mele, uitasem notiunea spatiului infinit. Eram intr-o perioada limpede. Foarte putine stele si o Lumina clara, intensa. Eram mult mai aproape decat m-as fi gandit. Si brusc un zbucium. Parca eram in ape tulburi. Gandurile mele pornisera pe cai gresite. Pamantul se marea in fata mea. Cadeam catre o noua stare primordiala. Gresisem oare cu ceva?
Aveam in fata mea pe marii Intelepti. Spiritul contopea Universul, noi toti eram doar unul, si fiecare lucra necontenit pe Santierul sau. Era o ordine perfecta, universala caci Universul este cladit pe sentimente complexe. Trairile grotesti ale omului ma faceau sa ma simt inferior celor din jur, insa nu eram. Eram cu totii egali si eram Unul.
Simteam micimea cunostintelor mele in comparatie cu tainele universale. Eram pe drumul cel bun. Perioada ce urmeaza acestei renasteri in lumea reala avea sa fie cea mai importanta, caci acum urma sa cioplesc in neantul fiintei pentru a imi castiga locul printre inaintasii mei. Orizonturile Verticale ale Universului erau infinite. Aveam de munca, insa era o munca a intelectului, si nu a trupului.
Izvorul Adevarului era departe. In lumea asta noua in care imi petreceam eternitatea, o secunda se masura in mii de ani, iar viata unui om in clipe, caci clipa trebuie traita.
Vibratiile perfecte erau in toti si-n toate, si toate se armonizau intr-o melodie continua ce ne chema la locul nostru, cand ora se facea de lucru, iar cand aceasta se sfara, tot muzica era cea care ne dadea de veste. Nu mai aveam repere, nu mai stiam ce este aia nord,sau sud, sau est sau vest, ci ne indreptat treptat catre Lumina, caci Intunericul nu se sfarseste odata cu moartea, abia atunci incepe.
Din viata mea terestra imi aminteam destule, caci totdeauna fusesem preocupat de Arta si Stiinta. Principiile eterne imi erau deci cunoscute. Si pas cu pas, impropriu spus, caci nu mai eram nici trup nici constiinta, ci numai suflet cautand sa ies la suprafata, ma indreptam catre Perfectionare.
Milioane de intrebari imi rasareau in gand...nu stiam insa cu ce sa le raspund. De ce acum, de ce nu ieri? Eram inca legat de ciclul terestru. Diferenta dintre cele doua planuri, acela pamantean si cel universal in care ma aflam, era enorma. Pamantul, guvernat de haos, isi continua menirea, si... Universul, caci nu mai este nevoie sa va explic din nou.
Purtat de gandurile mele, uitasem notiunea spatiului infinit. Eram intr-o perioada limpede. Foarte putine stele si o Lumina clara, intensa. Eram mult mai aproape decat m-as fi gandit. Si brusc un zbucium. Parca eram in ape tulburi. Gandurile mele pornisera pe cai gresite. Pamantul se marea in fata mea. Cadeam catre o noua stare primordiala. Gresisem oare cu ceva?
Ma nasc
Fr:. Mihnea-Octavian Manolache
Mare Secretar al MARII LOJI NATIONALE A RMANIEI -
Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice
